Alaska Juneau USA

Alaska- The last frontier

Alaska- The last frontier

Încercați să va închipuiți un copil  slăbuț, cu ochelari din ramă groasă, pasionat de geografie care visează  cu ochii deschiși în fața atlasului că o să ajungă în toate “colțurile“ planetei.  După ce am vizitat anterior Milford Sound din Noua Zeelandă și Ushuaia in Argentina, Alaska și Kamchatka ar fi fost următoarele puncte pe lista. Nu e ușor, dar nici foarte greu să  ajungi astăzi în Alaska. Poți să vii pe calea aerului, pe șosea din Yukon-ul canadian sau pe apă.  Calea maritimă este cea mai facilă și totodată cea care te pune în contact direct cu frumusețile naturii.  Există mai multe croaziere cu plecare din Seattle sau Vancouver cu perioade și trasee diferite . Companiile care operează în zonă sunt  Princess, Holland America si Norwegian.

Localizare

Localizat în Nord Vestul Statelor Unite, Alaska, cu cei 738.400 de locuitori ai săi, este statul cu cea mai mică densitate a populației din întreaga țară. În același timp este cel mai întins stat, ocupând  1.717.856 km pătrați, de două ori mai mare decât Texas, următorul clasat. Există aici 3 milioane de lacuri, 75.000 km pătrați acoperiți de ghețari și un coastline mai mare decat al tuturor celorlalte state americane adunate. Jumătate din populație trăiește însă în Anchorage Metropolitan Area. Alaska este cel mai nordic și cel mai vestic punct al Statelor Unite, dar totodată este și cel mai estic deoarece Insulele Aleutine sunt poziționate geografic în emisfera estică. Separat de aproximativ 800 de km ai Canadei de statul Washinghton din U.S.A., Alaska se învecinează cu Yukon și British Columbia (Canada) în partea estică. Golful Alaska și Oceanul Pacific se află în sud și sud-vest și oceanul Arctic la nord. Marea Bering, strâmtoarea Bering și Marea Chukchi se află în partea vestică a statului.

Istorie

Cumpărată de la Imperiul Rus în 30 martie 1867 cu 7.2 milioane dolari (4,74 dolari pe km pătrat ), Alaska devine al 49-lea stat american în 3 ianuarie 1959. Numele de Alaska (Alyaska în limba rusă) a fost introdus în perioada colonial rusă și este derivată din limba Aleuta. Se referă figurativ la “mainland”-uscat iar literal înseamnă obiect spre care se îndreaptă acțiunea mării.  Între anii 1890 și 1910 are loc în zonă Goana după aur din Alaska și Yukon. În 1968 este descoperit pentru prima dată petrol în Prudhoe Bay, iar în 1977 este construit sistemul de conducte TransAlaska pentru a transporta resursele de gaze și petrol exploatate din zonă.

Whales Watching

În fiecare an 13 milioane de oameni merg  în diferite colțuri ale lumii să vadă balene. Există și un top al locurilor, unde probabilitata de a vedea aceste superbe creaturi este cea mai mare. Alaska este pe primul loc în acest top, urmată de Cape Western în Africa de Sud și de către Islanda. În Juneau există multe companii ce oferă această experiență și care garantează, în proporție de 99 %, că o să vedeți balene: cele cu cocoașă în mod special și dacă ai noroc (așa cum am avut noi ) din când în când o orcă, balena ucigașă. Tururile le puteți achiziționa de pe vasul de croazieră în funcție de disponibilitate. Sfatul meu este să le rezervați în prealabil direct pe internet. În acest fel sunteți siguri că vă alegeți intervalul orar dorit funcție și de alte lucruri pe care le puteți face în locația respectivă. În plus, veți plăti mai puțin decât dacă le cumpărați de pe vas. Sunt mai multe companii care oferă activitatea de Whales Watching fie singure, fie la pachet cu vizitarea altor obiective din zonă. Eu am mers pe varianta celor de la Alaska-shoreexcursion și am fost extrem de mulțumit de serviciile lor. Aici găsiți link-ul dacă vă interesează.

Nu uitați că mă găsiți și pe Facebook  sau Instagram . 

Filme  din Alaska  găsiți  in contul de Youtube.

Dacă vrei să vezi toate țările și locurile unde am reușit să ajung intră aici.

No Comments Found

Leave a Reply