Africa Africa de Sud Cape Point

Cape Peninsula – pinguini și Capul Bunei Speranțe

Traseul zilei a fost Cape Town – Hout Bay – Druiker Island – Capman’s Peak Drive – Fish Hoek – Simon’s Town – Cape Point – Cape of Good Hope și retur. 150 de kilometri și 4 ore pe șosea.

Cape Point National Park

Peninsula stâncoasa din sudul extrem al Africii poartă numele de Cape Peninsula. Limita de nord este Table Mountain în timp ce în sud se află Cape Point și Cape of Good Hope. Distanța din nord, de la Mouille Point până la Cape Point este de 25 kilometri. Pe coasta de vest se află Atlanticul în timp ce în est se află False Bay. Table Mountain National Park, cunoscut anterior sub numele de Cape Point National Park a fost deschis în 29 mai 1998 pentru a proteja mediul natural și în special vegetația fynbos. Parcul care cuprinde cea mai mare parte din Cape Peninsula este World Heritage Site și protejează aproape 22.000 de specii de plante dar și o faună bogată. Zona marină de coastă a fost declarată arie protejată în 2004.

Hout Bay

Un port extrem de pitoresc în golful cu același nume și cu o plajă superbă cu nisip alb. În zonă se ține o etapă din competițiile de surf pentru că valurile pot ajunge între 4,5 și 6 metri înălțime. Se pescuiesc în apele de aici yellow tuna, longfish tuna și crevete. Punct de plecare spre Chapman’s Peak Drive dar și spre Druiker Island, cunoscută sub numele de Insula Focilor. De la Mariners’s Warf se pleacă într-o minicroazieră de 45 de minute, care trece pe lângă The Santinel Mountain înainte de a ajunge la Seal Island, unde puteți admira sute de foci jucăușe.

Chapman’s Peak Drive

Chapmans Peak este un munte din Cape Peninsula situat între Hout Bay și Noordhoek, munte al cărui versant vestic “cade “sute de metri către oceanul Atlantic. Un drum spectaculos îmbrățișează fațada aproape verticală a muntelui. Construită între 1915 și 1922 și lărgită ulterior în 1962, șoseaua asemeni muntelui poartă numele pilotului John Chapman, cel care a condus vasul englez ajuns în Hout Bay în 1607. Drumul de 9 km lungime cu nu mai puțin de 114 curbe este o încântare datorită priveliștilor spectaculoase. Drumul a fost închis în 1990 datorită căderii unei stânci care a provocat moarte unei persoane și a fost redeschis abia în 2005 după o serie de consolidări, moment în care a fost introdusă și o taxa de acces (50 de ranzi pentru o mașină mică).

Fish Hoek (Vishoek)

Un mic orășel la False Bay, cu o plajă superbă de 1,5 kilometri lungime. Situat într-un golf bine protejat de curenți, aici există mai multe resorturi de turism. Apa este plăcută (17-24 grade), este permis să înoți și există  salvamari în perioada sezonului turistic. În zonă există câteodată și rechini, prezența acestora fiind semnalizată. Urmăriți cu atenție steagurile pentru a evita accidente asemănătoare celui  din 2011 când un mare rechin alb a mâncat piciorul unui britanic care a ignorat avertismentele.  Zona este populară pentru wind surfing, body surfing și kayaking. Vă recomand să luați prânzul în zonă în unul din restaurantele excelente de pe plajă (Gallery sau Bayside on Fish Hoek).

Boulder’s Beach

Este o plajă formată din alipirea unor bolovani (boulders) mari de granit și o oprire extrem de populară pentru turiști, în apropiere de Simon’s Town. Aici se află o colonie de pinguini africani, stabilită în 1982. Pinguinii africani, care se găsesc doar pe coastele Africii de Sud și Namibiei, sunt acum în pragul extincției.Reducerea pescuitului comercial din False Bay și implicit creșterea rezervelor de pește a făcut posibil să avem acum aproximativ 3000 de pinguini. Cel mai bine îi puteți vedea de pe Foxy Beach, acolo unde sunt construite platforme care vă conduc foarte aproape de acestia.

Cape Point

La 2.3 kilometri est față de Capul Bunei Speranțe și puțin mai înalt decât acesta, se află Cape Point, un promontoriu din partea sudică a Cape Peninsula. Există aici de fapt două piscuri, pe cel mai înalt aflându-se vechiul far. În apropiere se ajunge cu Flying Dutchman, un funicular care pleacă din parcarea de mașini.

Câteva trepte vă duc către o platfomă cu priveliștilet superbe atât către noul far cât și către Capul Bunei Speranțe. Noul far se află la 87 metri altitudine (față de cel vechi de la 762 m )La el se poate ajunge la el pe o cărare care pleacă de la vechiul far.  Este cel mai puternic far de pe coasta Africii de Sud cu o acoperire de până la 63 kilometri. A fost construit pentru a evita ceața frecvența care apare la altitudini mai mari și care împiedică astfel vizibilitatea vechiului far situat mai sus. Pescuitul est productiv în zona dar e foarte periculos.

Capul Bunei Speranțe

Se face frecvent greșeala de a fi considerat cel mai sudic punct la Africii.  Acest punct care se află de fapt la Cape Agulhas, locul în apropierea căruia se întâlnesc oceanul Atlantic și Indian. Confuzia a venit din faptul că aici vasele, care merg de-a lungul coastei Africii, încep să schimbe direcția spre est. Primul european care a ajuns aici, în 12 martie 1488, a fost  portughezul Bartolomeu Dias. El încerca să găsească un drum spre India.

El este  cel ce a numit locul “Capul Furtunilor” datorită dificultății navigației în zona. Deschiderea acestei rute comerciale către Orientul Îndepărtat a dat imboldul regelui John al II lea al Portugaliei să schimbe numele în Capul Bunei Speranțe.  Mergeți să faceți poza clasică lângă semnul p care apare înscris latitudinea și longitudinea locului. Guvernul portughez a construit în zona două cruci din piatră Da Gama Cross și Dias Cross. Au fost construite în memoria celor doi mari exploratori.

Nu uitați că mă găsiți și pe Facebook sau Instagram . 

Dacă vrei să vezi toate țările și locurile unde am reușit să ajung intră aici.

No Comments Found

Leave a Reply