Calatoriile anului 2019 Diverse Retrospective

Călătoriile anului 2019 (II)

După o jumătate de an plină de călătorii și experiențe, întâlniri cu animalele sălbatice ale Africii și cu bucătăria fantastică a Georgiei sau măreția artei în Mantua a venit rândul părții a doua a retrospectivei anului 2019.

Side

Luna Iulie a fost dedicată copiilor și din acest motiv am decis să petrecem un sejur în Antalya – Turcia. Argumentul principal al alegerii hotelului a fost Aqua Parcul din cadrul complexului, unde cei mici (și cei mari) au beneficiat din plin de adrenalină (inclusiv căderea liberă dintr-un tobogan special creat pentru a beneficia de o astfel de experiență). Paloma Finesse din Side și regimul all inclusive au dat peste cap toate planurile mele legate de greutatea corporală. 🙂

Comana și concert Ed Sheran

August a debutat cu o ieșire de weekend în parcul natural de la Comana, principala atracție fiind Aventura Park pentru traseele prin copaci și  tiroliana de aici. A urmat atmosfera senzațională de la concertul Ed Sheran de pe Arena Natională.

Islanda

Una dintre puținele țări europene în care încă nu pășisem era Islanda. După o aterizare  pe aeroporul internațional din Keflavik și o noapte petrecută într-un hotel din apropiere, a urmat o săptămâna senzațională de călătorie în jurul insulei de-a lungul șoselei numărul 1. Parcul Național Thingvellir, Gullfoss, Marele Geysir și Strokkur, un prânz la ferma de tomate de la Fridheimar au fost obiectivele primei zile.

Cascadele de la Seljalandsfoss, Skogarfoss, Faxi, urmate de  canionul de la Ffjaðrárgljúfur. Plajele negre de la Vik și Reynisfjara. Ghețarul Solheimajokull și parcul Național Vatnajokull. Laguna glaciară de la Jokullsarlon și Diamond Beach din apropiere. Câteva din reperele zilelor următoare.  Am admirat Lacul Myvatn, cascadele Detifoss, Selfoss și Godafoss, formațiunile de lavă de la Dimmuborgir, urmate de peisajul selenar de la Namajfall Hverir.

Partea de nord a Islandei a însemnat Akureyri, Siglufjordur, coloanele bazaltice de la Hofsos, vizita la o fermă de cai islandezi, craterul Grabrok, cascadele Hraunfossar și Barnafoss. Spre sud, după vizita capitalei Reykjavik, ne-am îndreptat spre penisnula Reykjanes și incredibila Blue Lagoon pentru o baie în apa de o culoare blue-ciel ireală.

Frankfurt

Întoarcerea din Islanda a adus un pit-stop de o zi în Frankfurt, prilej de a descoperi frumusețile acestui oraș. Zona istorică Ronerberg și clădirea primăriei, o plimbare pe malul râului Main, skyline-ul clădirilor zgârie nori și turnul de televiziune. Catedrala ce poartă hramul sfântului Bartolomeu. Câteva din locurile descoperite în această scurtă vizită.

București

Programul personal “Călător în orașul meu” nu putea să lipsească nici în a doua jumătate a anului. Spectacolul de lumini și culoare al fântânilor din Piața Unirii și Festivalul luminilor cu proiecțiile luminoase pe Casa Poporului (Palatul Parlamentului) sunt cele două evenimente la care am reușit să merg în Septembrie.

Treviso

Luna s-a încheiat cu o vizită scurtă în Treviso exact de ziua mea de naștere. Pizza, gelato și un tiramisu, în orașul unde a fost el inventat. A urmat  o plimbare relaxantă pe străzile orașului.

Iordania

Petra și frumusețea ei deosebită a fost principalul motiv al călătoriei din Noiembrie în Iordania. Am descoperit în cele 7 zile petrecute în această țară Citadella din Amman, mozaicurile de la Madaba și Muntele Nebo, am vizitat Little Petra, am mers la locul botezului lui Isus din Bethania și ne-am plimbat printre ruinele romane de la Jerash. O zi întreagă am explorat orașul nabateean și rămășițele romane din Petra. După o plimbare cu jeep-urile în Deșertul Wadi Rum a urmat o cină zarb și dansuri specifice beduinilor în jurul focului. Răsăritul m-a prins pe o cămilă admirând culorile fantastice ale formațiunilor de gresie roșie din deșert.  Am făcut plajă și snorkeling la Marea Roșie la Aqaba și baie în Marea Moartă, cel mai jos punct de pe suprafata Pământului.

India

Sfâșitul de an l-am petrecut în India, a 66-a țară în care am reușit să ajung. În Delhi am mers către mormântul lui Humayun, moscheea Jama Masjid, Old și New Delhi, India Gate și turnul Qutub Minar. În continuarea Triunghiului de Aur am plecat spre Jaipur pentru Amber Fort, Hawa Mahal-Palatul Vânturilor, palatul orașului și observatorul astronomic- Jantar Mantar. Am vizitat și un templu hindu în apropierea orașului, Monkey Temple. În drum spre Agra am oprit să vedem orașul dispărut Fatehpur Sikri- fosta capitală a dinastiilor mogule. A urmat fortul din Agra cu o arhitectură și decorațiuni incredibile. Nimic nu poate egala însă frumusețea Taj Mahal, una din cele 7 minuni ale lumii noi și a cincea văzută de mine.

Nu uitați că mă găsiți și pe Facebook sau Instagram .

Dacă vrei să vezi toate țările și locurile unde am reușit să ajung intră aici.

Pentru prima parte din retrospectiva călătoriilor anului 2019 intră aici.

No Comments Found

Leave a Reply