Asia Bagan Myanmar

Bagan – răsărit de soare în balon (II)

World Heritage Site

2.229 de temple și pagode au supraviețuit astăzi pe câmpurile din Bagan. Pentru a le proteja, autoritățile au încercat să declare zona monument Unesco. Au existat multe amânări și discuții deoarece restaurarea unor temple nu a respectat întocmai cerințele. În plus au fost construite o serie de hoteluri și clădiri moderne în interiorul acestui perimetru. Cu toate acestea, în 6 iulie 2019 (după vizită mea), zona a fost declarată Unesco World Heritage Site, având promisiunea edililor locali că vor muta în afara zonei toate clădirile care nu sunt istorice.

Ananda Temple

Construit în 1105, în timpul regelui Kyanzittha, templul își trage numele de la Ananda, cel ce a fost vărul, secretarul personal și unul dintre principalii discipoli ai lui Buddha. Etimologic Ananda în limba Pali, sanscrită și alte dialecte indiene înseamnă fericire. Este, de asemeni, un nume extrem de popular printre hinduși și buddhisti. Legenda spune că arhitecții templului au fost 8 călugări care au încercat să reproducă condițiile locului lor de meditație din templului Nandamula Cave – Himalaya.  Regele a ordonat la sfârșitul lucrărilor uciderea acestora pentru a evita constructia unui templu  asemănător. Datorită frumuseții sale deosebite, neoficial, templu a primit denumirea de “Westminister Abbey of Burma”. Minune a arhitec-turii Mon, templul buddhist are baza în formă de cruce cu mai multe terase și acoperișul în formă de umbrela (hti ).

Există un pătrat central de 53 metri și pridvoare laterale de 17 metri pe fiecare față a pătratului. 81 metri este lungimea totala și 51 înălțimea. Sunt 4 intrări închise de 4 uși sculptate din lemn de teck. 554 dale de teracotă cu scene din Jataka decorează baza, lateralele și terasele. Patru statui ale lui Buddha din lemn de teck acoperite cu foiță de aur sunt orientate către toate punctele cardinale. Ele sunt reprezentări ale stării de Nirvana. Pe coridorul vestic există 2 mici statui, care îi reprezintă pe Kyanzittha și pe Shin Arahan, călugărul Mon care l-a convertit pe rege la buddhismul Theravada.

1.000 de călugări cânta și recită din scripturi, 72 de ore, în timpul festivalu-lui anual, care are loc lângă templu. Mii de oameni se cazează în jurul templului și începând cu dimineața zilei cu luna plină dau ofrande călugărilor care participă la o procesiune religioasă impresionantă.

La piață

Am fost și voi fi mereu fascinat de frumusețea și agitația piețelor din Asia. Cum puteam rata o vizită aici, în Bagan? Passion fruit, ananas, banane, litchi și dragon fruit. Multe legume necunoscute. Ouă ce se „odihnesc” direct la soare. Întâlnire cu thanakha. Știți ce este aceasta? Fiecare femeie din Myanamar o folosește aproape zilnic. Este o soluție obținută din scoarța unui copac amestecată cu apă. Cu ea se desenează obrajii și nasul, în forme cât mai elegante. Are rol cosmetic dar și de protecție față de razele soarelui. Pielea acoperită de thanakha ramâne pur și simplu rece.

Dhammayangyi Temple

Construit în timpul regelui Narathu (1167-1170), rege ce a venit pe tron după asasinarea tatălui și a fratelui său. Se spune că a început construcția templului tocmai pentru a mai spăla din păcate. Nu a reușit, însă fiind asasinat de niște indieni înainte de finalizarea acesteia. Este cel mai mare templu din Bagan. Din păcate acesta a rămas insă neterminat. Interiorul lui a fost zidit dintr-un motiv necunoscut. Există astăzi doar 4 porticuri și câteva coridoare accesibile.

Zbor cu balonul

Una din cele 10 experiențe de care să te bucuri măcar o dată în viață este să vezi răsăritul soarelui din balon peste câmpul cu cele 2.200 de temple din Bagan. Destul de greu să descrii în cuvinte ceea ce simți cu adevărat acolo sus, în aer, așteptând primele raze ale soarelui. Baloane colorate la înălțimi diferite. Sute de temple ce strălucesc funcție de intensitatea și unghiul razelor de soare.

Aproximativ o ora durează zborul cu balonul. Sunt 12 oameni si pilotul, de obicei … european. Aterizarea este o experiență în sine. Trebuie să te așezi cu spatele în direcția aterizării pentru a evita răsturnarea nacelei. După ce atingi pământul, există câteva persoane care se agață de aceasta pentru contrabalansare. Noi am zburat cu cei de la Golden Eagle și la final momentul a fost sărbătorit cu o diplomă și un pahar de șampanie.

Shwesandaw Pagoda

Stupa a fost ridicată pe o bază piramidală, având 5 nivele care comunica prin scări mediane. Există 2 benzi octogonale terasate care susțin cupola. Templul este o reprezentare în miniatură a muntelul sfânt Meru și a fost construit la ordinul regelui Anawratha – întemeietorul imperiului Pagan. La nivelul solului au fost construiți patru lei din cărămidă cu rol de protecție. Doar unul a supraviețuit timpului. Datorită unor avarii cauzate de un cutremur, acum accesul pe terasele superioare este interzis.

Puppets Show

Apărut aici în Bagan, în perioada de glorie a imperiului Pagan, tradiția spectacolelor de păpuși a dăinuit peste secole. Maeștri păpușari combină muzică, dansul și luminile alături de mânuirea păpușilor într-o reprezen-tație extraordinară. Sunt 28 de caractere principale diferite, reprezentând animale, monștri, zei și regi. Păpușile sunt sculptate din lemn, sunt uscate, lustruite și apoi pictate. Se fac de obicei din 17-19 piese și se mișcă cu ajutorul a 11-16 tije. Localnicii cred că aceste păpuși au suflete și din acest motiv se pune accent pe expresivitate. Noi am făcut o rezervare la Nanda Restaurant pentru cină și spectacolul cu păpuși.

Nu uitați că mă găsiți și pe Facebook sau Instagram . 

Dacă vrei să vezi toate țările și locurile unde am reușit să ajung intră aici.

Prima parte din acest articol o găsești aici.

No Comments Found

Leave a Reply