Despre mine

Ce trebuie să știi despre mine ?

Numele meu este Radu Ilie și acesta pagină s-a născut din pasiunea mea arzătoare pentru călătorii.

Traveling is my favorite sin” e motto-ul meu și încerc să cad în păcat cât mai des…Toate fotografiile de aici îmi aparțin și ele reflectă locurile în care am ajuns de-a lungul vieții și nu neapărat unde mă aflu în acel moment… Nu călătoresc încontinuu, așa cum cred unii, chiar dacă mi-aș dori din tot sufletul acest lucru. Nu sunt agenție de turism și nici nu îmi plătește nimeni călătoriile. Sunt un corporatist de 9-18 ce evadează din cotidian cât de des poate. Am reușit să ajung pînă acum în 55 de țări și să trăiesc unele experiențe pe care sper să reușesc să le povestesc cândva nepoților mei.

Am aterizat cu elicopterul pe muntele Cook în Nouă Zeelandă și am făcut scufundări la Marea Barieră de Corali. Am interacționat cu elefanții în Laos și m-am plimbat cu trenulețul de la “capătul lumii” în Țara de Foc, Argentina. Am ținut koala în brațe și am hrănit canguri în Australia. Am zburat cu elicopterul peste Marele Canyon  în Statele Unite și am mers cu trenul  cu 430 km/h în  China.

Dacă aveți aceeași pasiune că și mine stați aproape pentru că “The best is yet to come”.

 

Mă găsești și pe Facebook,  InstagramYoutube,  Google +

No Comments Found