Calatoriile anului 2022 Diverse Retrospective

Călătoriile anului 2022 (II)

Iulie

Tema principala a lunii iulie s-a numit “road trip”. Europa Park a fost obiectivul principal al călătoriei. Stabilit în proporție de 100 % de copii. După plecare din București, primul stop a fost în Hunedoara pentru o revedere a incredibilului castel al Corvinilor. Muzeul Civilizației Dacice și Române și o scurtă plimbare prin orașul Deva înainte de a merge la hotel. Din păcate cetatea Devei era în renovare.

Seara următoare am mers în parcul de distracții Prater din Viena.  A urmat o zi plină în oraș: Hofburg, catedrala Sf.Ștefan, primăria,  Muzeul de Istorie a Artei, Parlamentul, Palatul Schonnbrun și grădinile lui, Grădina Zoologică. 

Castelul Hohenzolern, situat la 50 kilomentri sud de Stuttgart a fost oprirea următoare în drumul către cazarea de lângă Europa Park, din Rust (Germania). Adrenalina a fost cuvântul de ordine al zilei următoare, petrecuta în parcul de distracții. Surprinzător, dar am reușit să “utilizez“ toate atracțiile principale și să mă bucur alături de copii de o zi extraordinară.

 Alsacia vecină, în Franța, a fost în programul pentru a  două zi. În limita timpului disponibil, am ales să vizităm Colmar – cel mai reprezentativ oraș alsacian, Riquevir- poate cel mai authentic și capitala Strasbourg.

Drumul spre casă a început cu cu vizita castelului din Vaduz, Lichtenstein urmat de o plimbare prin Fussen. A două zi am ratat vizita interioară a castelelor Nueswainstain și Schwangau datorită unei ploi torențiale așa că a trebuit să ne mulțumim cu câteva fotografii făcute de departe .

 A urmat o zi plină în Salzburg, Austria unde am vizitat casă memorială Mozart, Castelul, Palatul și grădinile Mirabell și toată zona veche a orașului.

Jumătate de zi am petrecut în Bratislava, capitală Slovaciei. Înainte de a intra din nou în țară.

 4000 de kilometri la volan în 12 zile, 5 țări, din care una nouă pentru mine (Lichtenstein), muzee, castele, istorie dar și animale la grădina zoologică sau adrenalină în parcurile de distracție. Timp de calitate alături de familie.

August

August înseamnă mai mereu pentru noi plajă la Năvodari la Marea Neagră. Totuși mai facem câte o evadare, măcar de o zi, prin jur. În 2022 am mers să revedem Cheile Dobrogei, Babadag, Sarichioi de pe malul lacului Razim și cetatea de la Enisala.

 Spre sfârșitul lunii, într-un weekend și un tur de forță am mers din nou la vecinii noștri bulgari. Am vazut cascada Krushuna, peștera Devetashka, Mânăstirea Troyan si Lovech in prima zi.

Peșterile Saeva Dupka și Prohodna, spectaculosul Belogradcik și orașul port la Dunăre, Vidin, in cea de a doua.

Septembrie

 În drum spre Slovenia am avut un stop scurt în Treviso, Italia pentru o pizza, o porție de paste, o înghețată și un tiramisu.

În partea a doua a lunii, după aterizarea din Arusha, Tanzania, o vizită la cascadă și o plantație de cafea am vizitat un trib de masai.

Ne-am îndreptat apoi către parcurile naționale Tarangire, Serengeti și Ngorongoro. Safari și animale la fel ca în reportajele Național Geografic. Live. Vizită la un trib de masai.

 Explorarea țării a continuat cu Zanzibar. În cele 7 zile pe insula am văzut de toate: plaje în Jambiani, Kendwa, Nungwi, Stone Town și casa lui Freddy Mercury, Prison Island și broaștele țestoase gigant, maimuțele Red Colobus și mangrove în pădurea Jozani, “spice tour” la o fermă de mirodenii, snorkeling lângă Kwale Island. Relaxare și ritm de “pole-pole”.

Octombrie

Octombrie a fost cu și despre România. Încheierea sezonului estival și lipsa turiștilor ne-au permis să facem o călătorie de-a lungul întregului litoral, prin toate stațiunile. La Vama Veche ne-am plimbat pe faleză până la granița terestră cu Bulgaria. A urmat 2 Mai, Saturn, Venus și Jupiter. Lacul cu nuferi și fostele vile ale “tovarășului“ din Neptun și complexul Belvedere-Panoramic din Olimp. După un prânz pe baza de pește la Popasul Pescarilor a urmat plimbarea din Costinești la Ring și Vox Maris. Frumoase amintiri din anii de studenție petrecuți în fiecare vară prin zonă. Periplu s-a încheiat pe faleza din Eforie Sud înainte de revenirea spre casă.

Brașov și Viscri au fost opririle în drum spre Sighișoara, baza pentru unul din weekendurile lunii Octombrie. 

Cetatea și Palatul culturii din Târgu Mureș, castelul Bethlen-Haller de la Cetatea de Baltă, centrul istoric din Mediaș și biserica fortificată de la Biertan (monument Unesco). Câteva din locurile pe care le-am vizitat în zonă. Pentru că nu reușisem niciodată să vizităm după renovare biserica fortificată de la Saschiz, în drumul spre casă, am făcut o scurtă oprire.

Noiembrie

Noiembrie ne găsea în Addis Ababa, capitala Etiopiei. După un zbor scurt spre Semera a urmat o călătorie cu mașina de teren peste câmpurile de lavă. Am dormit sub cerul liber, la 1001 stele. Depresiunea Danakil, drumeția pe marginea craterului unui vulcan activ – Erta Ale, culorile incredibile din Dallol, apusul de pe lacul de sare Karum. Câteva repere memorabile din cele 3 zile din zonă.

A urmat “Ierusalimul“ Etiopiei, capitala spirituală a țării – Lalibela. Bisericile îngropate, monument Unesco și mai ales imaginea bisericii Sf.Gheorghe o să mă urmărească mult timp de acum încolo.

  În Gondar am mers pentru Fasil Ghebi- Castelul și pentru Fasilides Bath – unde are loc o mare sărbătoare religioasă ortodoxă – Epifania.

 O zi întreagă am petrecut Parcul Național Simien, unul dintre cele 9 monumente  Unesco și singurul natural din Etiopia .

 A urmat mănăstirea Ura Kidane Migret ,plimbarea pe Lacul Tana și cascadă Nilului Albastru de lângă Bahir Dar.

După un zbor către Jinka am mers să vedem triburile din Valea Omo: Ara, Mursi, Dasenech, Karo și Hamer.

Am asistat  la o ceremonie “jumping bull “, ceremonie  ce asigura trecerea adolescenților din tribul Hamer către maturitate.

După vizita teraselor și a satului fortificat din Konso a urmat croazieră pe lacul Chamo, cel plin de crocodili și de hipopoptami.

Ultimul trib vizitat a fost Dorze înainte de revenirea în capitală țării, Addis Ababa. O mențiune specială ar fi pentru Muzeul Național din oraș. O gasiti aici pentru “Lucy”- cel mai vechi schelet aproape complet al unui australopitec, strămoșul Homo Sapiens.

În drumul spre casă am făcut o mică oprire de o zi în Istanbul. Am avut ocazia să revedem Hagia Sofia, Basilica cisternă, bazarul de mirodenii. Jumătate de zi am petrecut însă doar în Muzeul de Arheologie. Excelente exponate adunate de pe tot cuprinsul fostului Imperiu Otoman. Acum într-o prezentare excelență. Recomandare specială din partea mea. 

Decembrie

Anul s-a încheiat în luna Decembrie cu o scurtă vizită în stațiunea de ski Rogla din Slovenia.

Nu uitați că mă găsiți și pe Facebook sau Instagram .

Dacă vrei să vezi toate țările și locurile unde am reușit să ajung intră aici

Dacă vrei să vezi retrospectiva primei parti a calatoriilor din 2022 intra aici.

No Comments Found

Leave a Reply