Europa Islanda Urmatoarea expeditie

Islanda – land of fire and ice (VIII). Următoarea expediție

După 7 zile pline petrecute în Islanda și aproape 1.800 de kilometri în jurul insulei m-am îndrăgostit iremediabil de această țară. Nu am pus bine piciorul înapoi în România și deja începuseră să se contureze planurile de revenire. În articolele despre această țară, de pe blog, o să găsiți recomandări despre locuri pe care aș fi vrut să le văd dacă aveam mai mult timp la dispoziție. Pe baza acestora am conturat un traseu de 9 zile care caută să atingă locuri “out of the path“. Vom face și ceva hiking. Va fi nevoie să închiriem o mașină 4 X 4 pentru că unele drumuri pe care le vom parcurge nu sunt asfaltate. Ceva abilități de condus ar fi binevenite, de asemenea. 🙂

Traseul la care m-am gândit pentru fiecare din zile ar fi următorul:

Ziua 1

După o noapte petrecută într-un hotel din apropierea aeroportului din Keflavik, vom merge la prima ora de închiriem mașina. Plecăm apoi pe șoseaua 1 să vedem craterul unui vulcan la Kerid. Ne deplasăm în conti-nuare spre cascada ascunsă între stânci de la Gljúfrabúi, după ce salutăm din mers revederea căderii de apă de la Seljalansdfoss.  Continuăm până la parcarea de la Sólheimasandur pentru a lăsa mașina. Urmează o plimbare care durează dus-întors 2,5 ore până la celebra carcasă a avionului prăbușit. În continuare ne oprim să revedem Dyrhólaey, Reynisfjara Beach și seara ne cazăm în Vik. Statistica zilei: 276 kilometri pe șosea, 4 ore la volan.

Ziua 2

Plecăm devreme din Vik și prima oprire o avem la Hjörleifshöfði Cave – o peșteră a cărui intrare are forma siluetei lui Yoda, celebrul personaj din Războiul Stelelor. Continuăm către Skaftafell National Park să vedem Svartifoss. Deplasarea până la celebra cascadă și coloanele de bazalt, ce au inspirat arhitectura bisericii din Reykjavik, ne va răpi aproximativ 2 ore. Următoarea oprire este la Fjallsárlón, o lagună glaciară superbă și sora mai mică a celebrei Jokulsárlón. Chiar dacă am mai văzut aceste locuri nu putem rata să facem câteva fotografii la Diamond Beach și Jokulsárlón în drumul nostru spre Vestrahorn. Aici ne bucurăm de priveliștile incredibile asupra coastei și mergem să vizităm Viking Village. Ne întoarcem puțin spre încântatorul port Hofn unde ne vom caza. O zi lungă cu 305 km de parcurs și 4,5 ore la volan.

Ziua 3

Ne luăm „la revedere” de la Hofn și traversăm munții pe drumuri mai puțin umblate către Litlanesfoss. În jur de o oră petrecem în zonă să putem ajunge aproape de senzaționala cascadă, după care ne îndreptăm spre Seydisfjörður. Vreau să vedem biserica albă de aici și trotuarul colorat din fața ei. Urmează deplasarea către Borgarfjörður Eystri pentru întâlnirea cu pufinii de pe coasta. După 352 kilometri astăzi și 5.3 ore la volan mergem la cazare.

Ziua 4

Astăzi este o zi solicitantă care ne va pune la încercare condiția fizică.  Mergem să vedem o minune a naturii – Stuðlagil Canyon. Avem nevoie de 4 ore de hike (în total). Mergem pe malul estic pentru a avea ocazia să admi-răm canionul atât de sus cât și să putem coborî în interior pentru fotografii incredibile. Ne îndreptăm apoi spre Husavik și încheiem astfel cei 295 km ai zilei, după 4,5 ore de condus.

Ziua 5

Dacă tot suntem în Husavik, “capitala europeană a balenelor“, nu putem rata o croazieră de 3 ore în încercarea de a vedea sărind o balenă cu cocoașă. După întoarcerea pe uscat ne îndreptăm spre Hvitserkur pentru a admira stanca asemănătoare unui elefant. Facem o oprire la Illugastadir să vedem câteva foci din colonia existentă aici. Traseul în continuare este Hvammstangi -Stadur- Holmavik. 484 km de parcurs și în jur de 7 ore de condus. O zi extrem de lungă și estimarea ca în jur de 21.00-22.00 să ajun-gem la cazarea din Holmavik în Fiordurile de Vest.

Ziua 6

Urmează 2 zile pline în Western Fjord, o regiune incredibilă și mai puțin atinsă de turismul în masă. Traseul zilei de 400 de kilometri și 5.5 ore la volan este Holmavik– Ísafjörður (pe șoseaua 61) – Þingeyri (pe  șoseaua 60) – Dynjandi (vizităm cascada incredibilă de aici) – Reykjafjarðarlaug (pentru o baie în piscina cu apă termală) – Bíldudalur – Patreksfjörður.

Ziua 7

Pașii ne poartă către zona de coastă de la Látrabjarg să vedem farul și cu puțin noroc ceva pufini. Una dintre puținele plaje cu nisip galben din Islanda sperăm să o vedem la Rauðisandur. Traseul zilei este Patreksfjörður – Látrabjarg – Rauðisandur – Gufudalur- Búðardalur. 350 kilometri de parcurs în 5,5 ore. 

Ziua 8

Astăzi ne dedicăm ziua explorării peninsulei Snaefellsnes. După ce facem check-out plecăm spre Kirkjufell să vedem celebrul munte și cascada cu același nume. Locul si-a câștigat faima după ce aici s-au filmat o serie de scene din serialul Games of Thrones. Continuăm de-a lungul coastei spre Hellissandur și Djúpalónssandur. După ce admirăm plaja de aici vom face opriri în view point-urile Londrangar și Hellnar. Vizităm podul natural de la Gatklettur și vom avea ultima oprire înainte de cazare, în port la Arnarstapi. Natură incredibilă, 184 kilometri și 3 ore la volan.

Ziua 9

Continuăm să explorăm peninsula Snaefellsnes și pe drum facem opriri la cascada Bjarnafoss, biserica neagră Búðakirkja, colonia de foci de la Ytri Tunga și coloanele bazaltice de la Gerðuberg. În drumul spre aeroport ne oprim la farul din Akranes și dacă reușim să ne încadrăm în timp facem și  o scurtă oprire în Reykjavik. Predăm mașina la Keflavik înainte de zborul spre casă. 265 kilometri pe șosea și 4 ore la volan. Acesta sunt estimările  pentru ultima zi în Islanda.

Traseul sper să vi se pară interesant și să va inspire în organizarea unei călătorii viitoare în Islanda. Dacă vreți să mergeți alături de noi în această călătorie vă aștept mesajul privat. Fotografiile din articol nu îmi aparțin. Excepție sunt cele marcate storytravel.ro.

Nu uitați că mă găsiți și pe Facebook sau Instagram . 

Dacă vrei să vezi toate țările și locurile unde am reușit să ajung intră aici.

Dacă vrei să citesti ce am scris despre Islanda intră aici.

2 Comments

  • Nicolae

    Nu intrati si prin centru: Kerlingarfjöll si Landmannalaugar?

    Reply
    • Radu Ilie

      Kerlingarfjoll nu l-am luat in considerare din 3 motive : destul de departe de traseul meu, zona Geysir am explorat-o si ceva asmenator am vazut la Namafjall HVerir. Pamanturile colorate de la Landmannalaugar le-am avut initial in plan dar am renuntat pentru ca ar fi nevoie de 1 zi full doar pentru aceasta zona. O comparatie putin deplasata am facut-o cu ceea ce am vazut in zona de sud a parcului National Vatnajokull, pe drumul de la Skaftafell spre Hofn.

      Reply

Leave a Reply