Calatoriile anului 2020 Diverse Retrospective

Călătoriile anului 2020. Anul României.(IV)

Septembrie a fost o luna activă. În primul weekend am ieșit la plimbare cu barca în delta Neajlovului la Comana. Mănăstirea am vizitat-o pe drumul de întoarcere spre București.

Cheile Sohodolului

Săptămâna următoare am plecat spre Târgu jiu. Revedere cu operele lui Brâncuși, întâlnire scurtă cu Nick Popescu și o cină pe terasa unui restaurant cochet.  Cheile Sohodolului sunt situate in apropierea orasului și sunt spectaculoase. Foate mulți veniți aici pentru escalada. Redeverea cu mănăstirea Tismana a fost puțin neașteptată. Edificiul este într-o renovare masivă (șantier în toată regula). Frumusețea picturii interioare și mai ales cerdacul specific bisericilor din Oltenia nu pot fi insă umbrite.

Cheile Corcoaia și „Podul lui Dumnezeu”

 A urmat „Podul lui Dumnezeu” de la Ponoare, singurul pod natural din Europa pe care se poate circula cu mașina.  Spectaculoasă este și șoseaua, ce traversează ulterior spre Băile Herculane prin Parcul Național Cheile Cernei – Domogled. Surpriza anului trecut rămâne însă Cheile Corcoaia. Accesul cu o mașină normală poate fi puțin dificil. Pentru una cu garda înalta nu e nici o problemă. 15 kilometri de la șoseau principală până în Cerna Sat. Primii cinci kilometri sunt cei mai dificili. Am trecut pe lângă Băile Herculane în drumul spre Sasca Montană unde aveam cazare. Nu puteam însă rata o revedere scurtă a spectaculoasei cascade Bigăr.

Ochiul Beiului și La Tunele

Drumeție  spre lacul Ochiul Beiului cu oprire la cascada La Văioaga. Beușnița era secată de apă din păcate. Peisajul carstic incredibil totuși. Traseul „La Tunele” pe malul râului Nera și ceva adrenalină de la înălțimile destul de mari…

Șușara și Defileul Dunării

Traseu de seară de 2 ore dus-întors până la cascada Șușara, prin cheile cu același nume. Extrem de puțină lume aici. Recomand. Specaculos (și reparat „ca în palmă”) drumul de la Moldova Nouă până la Drobeta Turnu Severin. Cetatea Golubac de pe malul sârbesc (renovată), Defileul Dunării, Cazanele Mari și Mici și Capul lui Decebal. Vizita la cetatea Severin (renovată acum) a fost o surpriză extrem de plăcută.

Cheile Dobrogei

Ultimul weekend al lunii ne-a găsit într-o ieșire de o zi în Dobrogea. Mânăstirea și Chilia lui Casian, Cheile Dobrogei și o plimbare până pe malul lacului Razim la capul Doloșman.  Cetatea Argamum de aici și întoarcere spre București pe cod roșu de vânt…. 🙂

Octombrie

Plovdid și Cetățuia lui Asan

Ieșirea lunii octombrie am făcut-o la vecinii noștrii, bulgari. Am mers la cetățuia lui Asan, fortăreața fostului țar al bulgarilor. Peisaj superb pe creasta munților în niște chei incredibile. A urmat mânăstirea Bachorovo și fresca ei surprinzătoare. Plovdiv a fost obiectivul principal al acestei excursii și nu ne-a dezamăgit. Case vechi, moschei, cetăți, teatru roman, ruine grecești, terase și atmosfera de sărbătoare.

Sozopol, Nessebar și Tyulenovo

După o zi petrecută pe plajele din Sozopol și o baie în Marea Neagră, a urmat plimbarea în orașul vechi și cină pe o terasă de pe malul marii.  La întoarcerea spre România am oprit la Nessebar pentru orașul vechi, câteva biserici de piatră și muzeul de istorie. Natură spectaculoasă la Bolata Beach și la stâncile de la Tyulenovo. Nu puteam rata un prânz la ferma de midii de la Dalboka.

2020 a fost anul României. În peregrinările noastre am aflat de alte obiective, pe care ne-am propus să le atingem cândva: Huda lui Papară și Vânătările Ponorului, Cascada Scorușu, Cheile Crivadiei, Cascada Valul Miresei Răchițele, Groapa Ruginoasa și cascada Vârciorog. Și lista poate continua.

Nu uitați că mă găsiți și pe Facebook sau Instagram . 

Dacă vrei să vezi toate locurile din Romania unde am reușit să ajung intră aici.

Dacă vrei să vezi a treia parte din retrospectiva anului 2020 intră aici.

No Comments Found

Leave a Reply